Anul acesta, mai mult decât oricând, așteptăm sărbătorile de iarnă. Avem nevoie de bucuria și voioșia pe care acestea le aduc invariabil în fiecare an. Această perioadă a anului este însoțită de multe tradiții, care le fac să fie atât de iubite de copii.

Sărbătorile debutează cu momentul împodobirii bradului.

Pe fundal de colinde, cu ciocolata caldă alături, așezăm rând pe rând toate ornamentele care urmează să fie puse în brad. Ne bucurăm de fiecare luminiță și de fiecare glob, iar momentul este unul special. În fiecare an avem ceva nou de aninat, ca să rămână amintire, iar restul decorațiilor din anii precedenți le păstrăm ca să ne aducă în memorie emoțiile fiecărui Crăciun petrecut împreună.

În această perioadă gospodinele se întrec în idei de dulciuri. Pe lângă tradiționalul cozonac, turta dulce este la mare căutare. Mai ales că rețetele pot fi adaptate pentru cei mai mici membri ai familiei.

Rețeta noastră de succes ne zice să amestecăm făină, cam 250 de grame, un vârf de linguriță de bicarbonat de sodiu, condimente cât mai variate cu iz de iarnă, 100 de grame de unt, două ouă și miere, pentru copii care au împlinit deja un an. Se amestecă toate, se întinde foaie subțirică și se taie în cele mai diverse forme, pe placul micilor bucătari, apoi se dau la cuptorul bine încins timp de 10 minute. Este moale la interior și crocantă la exterior, numai bună de mâncat de către micii gurmanzi.

De Crăciun nu pot lipsi cadourile. Cu mic, cu mare, fiecare așteaptă dimineața de 25 decembrie ca să vadă ce are sub brad. Anul acesta vine cu o sumedenie de provocări și de restricții, astfel că și cumpăratul cadourilor pentru cei dragi se dovedește a fi diferit decât în alți ani.

 

O opțiune foarte bună este să faci shopping online. Poți intra pe https://navels.ro/, unde vei găsi de la jucării pentru bebeluși, la cei cu câțiva ani în plus. Pentru cei din urmă, jucăriile sunt din lemn și sunt gândite special pentru nevoile de creștere și dezvoltare ale copiilor. Tot de aici poți lua cadouri și pentru prietenele care urmează să nască în curând, sistemele de purtare sau hainele din fibre naturale sunt o necesitate începând cu primele luni din viața copilului.

La Navels sunt reduceri în perioada aceasta, grăbește-te!

 

Crăciunul este o sărbătoare a familiei. Este un moment de liniște și pace în sufletele oamenilor. Cu toate pregătirile gata făcute, aștept și eu ziua de Crăciun pe care o petrec în sânul familiei, alături de cei dragi. Sper că și tu vei avea parte de cele mai frumoase sărbători.

 

 

 

V-ați gândit să le faceți cadou ceva viitorilor părinți sau celor cu bebici mici/mari?

🎁 O idee faină ar fi un sistem de purtare, îmbrăcăminte din lână, încălțăminte barefoot, jucării de lemn, sau, de ce nu, un voucher pentru magazinul Navels, unde Anda îi poate ghida în a face cea mai bună alegere și unde primiți super sfaturi legate de siguranță auto a copiilor (de la naștere până la 12 ani).

🎁 Un curs on-line de alăptare (sau o consultație pentru alăptare)/înțărcare/ diversificate și autodiversificare, cu Adina Popov IBCLC, o minunată consultantă, care este alături de părinți într-un mod extraordinar.

🎁 O consultație ONLINE pentru consiliere și ghidare în babywearing cu Cleopatra Tudorache Consultant BabyWearing Certificat 🤩. Așa părinții pot afla ce opțiuni au, ce sistem ar fi potrivit pentru stilul lor de viata și cum se folosește.

🎁 Participarea la un webinar Montessori sau o consultație ONLINE despre pregătirea mediului de acasă în funcție de vârsta copilului, cu Anca Bobu educator Montessori AMI 0-3. O ocazie unică să aflați direct de la Anca Bobu, un om fabulos, mai multe despre ce presupune acest stil de viață, cum se face educația Montessori și ce pregătiri fac părinții și întreaga familie pentru a oferi copilului un mediu de viață potrivit.

➡ Acceseaza pagina La pieptul mamei
➡ Acceseaza grupul de Sprijin pentru alăptare
➡ Acceseaza website www.lapieptulmamei.com

Te invit la Navels, pe Bulevardul Mamaia, numărul 281 C, cu o programare înainte, ca să iei cele mai potrivite haine și jucării pentru copilul tău de Crăciun sau pe https://navels.ro/, de unde îți livrăm direct la tine acasă.

Sărbători fericite!

 

Surse pixabay.com, navels.ro